Noua poezie basarabeana: Stefan Bastovoi

ŞTEFAN BAŞTOVOI

Născut la 4 august 1976 în Chişinău. Elefantul promis, poeme (1996), distins cu Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, Premiul Salonului naţional de carte de la Iaşi, Premiul Salonului national de carte de la Chişinău, Premiul Fundaţiei Soros . Cartea războiului, poeme (1997); Peştele pescar (o poveste), poeme (1998); Casa timpului poeme (1999);  Idol sau icoană? (2000); Ortodoxia pentru postmodernişti (alături de Nicolae Balotă, diaconul Andrei Kuraev şi Dumitru Crudu); Iepurii nu mor, roman (2002; ed. a II-a, 2007) ; Nebunul, roman (2006).

MIREASA

În pat trupul tău seamănă

cu drumul laptelui care curge pe cer.

Albă te întinzi de-a lungul păturii negre

dar te ghemuieşti repede

speriată de locul care ameninţă cu naşterea.

Eşti frumoasă

şi proaspătă ca laptele muls dimineaţa.

Nimeni nu a atins trupul tău.

Carnea ta fierbe.

Buzele ţi se înroşesc şi sînt moi.

Sînii se întăresc şi îşi ascut vîrfurile

aşa cum se ascut nişte vîrfuri de suliţe –

pieptul meu e străpuns!

Ca un taur rănit îmi simt rana

tot mai adîncă între picioarele tale.

Sîngele izbucneşte din tine

şi traversează cerul

ca o cometă.

Luna se sperie.

Încă puţin

şi trupul meu e de prunc

şi se naşte din tine

şi te iubeşte din nou.

RUSOAICA

Ochii ei sînt pestriţi

ca o hartă veche a Rusiei.

De jur împrejur cresc

pădurile şi Siberia verde,

în mijloc aleargă cerbii

şi veveriţele şi toate

animalele cafenii.

Cînd este surprinsă

sau cînd iubeşte

atît de înalţi devin ochii ei

că însuşi Petru cel Mare

poate intra fără să se aplece.

Cînd cade pe gînduri

ies din pădurile reci camioanele

şi descarcă pe zăpada roşiatică deportaţii.

De jur împrejur cresc păduri

şi Siberia rece

în mijloc aleargă cerbii şi toate animalele cafenii

şi veveriţele stau la foc.

ZECE POEME ALE LUI GARCIA MARQUEZ

1(COCOŞUL)

Cocoşul răsări scîrbos în cameră

Ca semn nestrămutat că viaţa

Trebuie să se termine şi că atunci

Cînd vor străbate din el sunetele

Acelea pîrîitoare eu va trebui să

Mă întind sau să rămîn

De-a dracului în picioare

Încordat şi ţeapăn ca un jucător de tenis

Neschimbat cu nimic

Întocmai ca în zilele acelea de mare tristeţe

Cînd nu mai este nimeni să te întrebe

Dacă ţi-e bine sau nu.

ZECE POEME ALE LUI GARCIA MARQUEZ

3 ( SINGUR CU MÎINILE STRÎNSE)

şi-am rămas atunci cu mîinile

strînse peste prohab ca după o

beţie îndelungată cu bere nemişcat

în muzica aceea cu ritmuri turbate

care abia de o mai puteam auzi

ci o ghiceam numai la ora cînd

toate aparatele de radio din oraş

se înfrăţesc cu aparatele din lumea

întreagă să cînte un cîntec dezlănţuit

cu sunete otrăvitoare şi reci

la care tinerii îşi freamătă capetele

iar fetele îşi scutură ţîţele în luminile

stroboscoapelor de parcă moartea le-ar

reteza cu coasa ei de lumină

părţile trupului să le împrăştie

în aerul negru şi parfumat al

discotecilor din oraş

la ora aceea pătrundea un sînge

de rumeguş din inimă pînă în vărful

degetelor de la picioare pe care eram prea obosit

să le mai spăl după trei zile de umblătură nebună

descopeream cu ruşine că unghiile erau

late ca nişte sape şi nu mai aveam

timp nici să le tai nici să le muşc

aşa cum făcusem atunci în clasa a treia

cînd a intrat doctoriţa cu o fată

mai mare din clasa a opta ia să vedem

cine nu-şi taie unghiile şi aveam păduchi

pe care n-am reuşit să-i mănînc

pentru că Dumnezeu mi-a făcut astfel

gura încît să-mi pot muşca

unghiile dar nu şi capul

stăteam aşa cu mîinile strînse peste

prohab şi mă gîndeam că nu m-am

gîndit la asta mai înainte

la masa cu borcanele cu dulceaţă

şi resturi de slănină rîncezită pe care

mi-am cumpărat-o din obişnuinţă căci nu

mai aveam putere să o mănînc de frică

să nu borîsc şi să nu fii tu doamne fereşte

dispusă tocmai atunci să vii

aşa pe neanunţate să mă vizitezi

stăteam umflat de beţie în camera mea

şi-am poruncit să fie lumină

şi cineva a deschis uşa şi mi-a aprins-o

să fie pămînt şi cer

să fie peşte şi cartofi şi oameni care

să tragă sapa în grădină

să fie asfalt şi maşini de spălat

să fie prezervative şi cămaşă de forţă

şi uşa s-a deschis şi ele mi-au fost aduse

dar eu aproape că nu-i mai băgam în seamă

strigam să fie mîncare să fie tractoare

şi paraşutişti şi ei s-au supărat

şi au dus cu ei totul iar pe mine m-au luat

de pe scaun m-au pus în pat şi au zis dormi.

MERGEM SĂ UCIDEM BĂŞINOŞII PĂMÎNTULUI

(fragmente)

I
Daca ai calcat in copilarie
broastele cele riioase gindacii
daca ai omorit mustele si tintarii
stii cum se face

capul lor este o nuca
pe care vrei s-o maninci
inima lor este un tintar
care nu te lasa sa dormi

ceea ce atirna cu par
este o broasca pe care trebuie
sa o calci
calc-o!

funie
lant de la drujba
cutit
o bucata simpla de fier

alege

mergem sa ucidem basinosii pamintului!

II.

Noi nu te mai iubim

nu vrem să mai avem

legătură cu tine

trebuie să pleci chiar acum

sufletul tău

nu este ca obrazul de fată

mîinile tale

nu mai sînt tari ca berbecii

iată-noi te vom omorî

dar trupul tău nu va mai fi

uşor ca bărcile care suie pe cer

şi solzii minciunii şi răului

te vor împiedica să aluneci

şi duhul tău va striga

iată sunt tras

dar mă încăpăţînez ca un şarpe

care nu vrea să iasă din gaură

pumnii tăi tremură

ca mieii duşi la tăiat

tu eşti slab

şi trebuei să ne părăseşti

iată-sîngele tău

e dus să  fie baltă de pescuit

Dar peştii nu se iubesc în el

şi nu depun icre

tu trebuie să pleci

să duci cu tine amintirile tale

XIV

Eu nu mă voi atinge de ea

Pînă cînd nu te voi aduce de păr

Nu mă voi încălzi lîngă numărul ei

Trebuie să te prind

Şi să te aduc în spinare

Ca pe un copac

Şi atunci cînd vei sta

Ţeapăn deasupra uşii

Voi ciopli cu toporişca în tine

Floricele şi stele

Căci aşa m-am gîndit

Să te pedepsesc

Eu nu mă voi atinge

de părul ei

şi nu voi dori să o văd

eu nu voi bea linişte

mă auzi

pînă cînd nu te voi aduce

în spinare ca pe un copac

PEŞTELE PESCAR ( o poveste)

V

(POETUL)

Din apă,

O broască

Îşi scoate ochii şi gura.

Se uită şi-l vede tatuat,

Cu ochii închişi,

Stînd la soare pe un scăunel.

Vede lîngă el timpul, e acolo.

Iarăşi a mîzgălit

Poemul său mediocru

Cu numere şi cu liniuţe

Şi l-a multiplicat.

Iarăşi ai mîzgălit!

Iarăşi ai mîzgălit!

A strigat broasca

Şi l-a alungat.

E mic, pretenţios

Şi fără talent.

XXXIX

(OMUL)

Pe mal a apărut un om cu o căldăruşă

de plastic în mînă. De încălţăminte

s-a descălţat, de haine s-a dezbrăcat,

într-o pereche de chiloţi negri a ră-

mas. Pe nisipul galben s-a aşezat. La

ceas s-a uitat. Pe lîngă el, trezite

din toropeală, ca nişte bulgări s-au

aruncat în apă broaştele. Bulgări stîn-

gaci, orăcăind neliniştit, zvîrliţi

parcă de-o mînă de copil. Omul şi-a

tras genunchii la gură şi i-a îmbrăţi-

şat. Era galben auriu, ca nisipul, şi

părea de nisip.

SENTIMENTE NOI

Unde este patima

şi unde este aprinderea,

toată aşa zisa dragoste-

nu mai înţeleg.

Cele cu care m-am mîndrit,

acelea sînt pricina ruşinii mele.

Dar vai mie-

că nu este ruşinea mea

pe măsura mîndriei mele.

Pot totuşi să zic:

zădărnicie a fost şi neînsemnătate.

Am cunoscut şi alte sentimente,

despre acestea nu se pot scrie poezii.

(aceste poezii ii apartin lui Stefan Bastovoi, actualmente parintele Savatie)